Dilema formei si a funcţiunii

​

                  „ Modernitatea a deschis calea către un amplu pluralism al formelor.”        (Georgeta Gabrea)

                      Luând în calcul atât aspectul estetic, cat şi cel funcţional- menţionate anterior- ce caracterizează orice ansamblu arhitectural, oamenii şi-au pus problema ponderei acestora. Desemnarea uneia dintre aceste noţiuni drept definitorie a reprezentat o adevărată dilemă până în perioada modernistă, când mantra arhitecturii a fost asimilată astfel: ”Forma urmează funcţia” (Louis Sullivan). Însă, odată cu introducerea conceputului de arhitectură ecologică, discipolul său, Frank Lloyd Wright  aduce o schimbare de paradigmă,în formula următoare: ”forma şi funcţia sunt una”, susţinând natura ca model final.
                      Conceptul de arhitectura ecologică sau organică se bazează pe faptul că proiectarea locuinţei este modelată după principiile regăsite în natură. Dacă în arhitectura clasică, compoziţia ideală este redată prin repetare de elemente, pentru crearea unei simetrii, în arhitecctura ecologică se inventeazăo soluţie bazată  pe condiţii particulare destinate fiecărui proiect. Aşadar, arhitectura ecologică urmează planul de proiectare a naturii prin adaptarea la fiecare zona, climă, precum şi la materialele de construcţie folosite pentru a reda un anumit climat şi, mai ales, pentru a spori confortul.
                      Aşadar, odată cu iniţiativa lui F.L. Wright, dilema formei şi a funcţiunii a fost soluţionată, cele două aspecte prezentând egală importanţă în procesul de proiectare a unei cladiri, indiferent de tipologia în care se încadrează aceasta.