Forma. Estetica

             

 

                    Pe tot parcursul evoluţiei sociale, omul a încercat să analizeze cat mai amănunţit însuşirile unui obiect, iar în ceea ce priveşte arhitectura, aceasta trebuie să satisfacă nu doar nevoile materiale, pragmatice, ci şi pe cele de ordin estetic.
             În ceea ce priveşte noţiunea de estetică, aceasta poate fi asimilată drept “domeniull filosofiei care are ca obiectiv principal analizarea frumosului în sens larg.  Demersul esteticii are în vedere conceptualizarea frumosului artificial - creația umană,în conformitate cu  frumosul natural”. Din această descriere se observă că estetica are un domeniu de interes mult mai vast decât filosofia artei, aceasta din urmă rezumându-se la analiza artei- deci a obiectelor create de om.
            Frumosul se regăseşte în arhitectură sub forma compoziţiei,ce însumează  efortul de organizare unitară pe care-l face arhitectul în năzuinţa lui creatoare de forme utilitare şi estetice cu care îşi compune opera. Deci la baza compoziţiei de arhitectură stă forma căci ea are conţinută în sine propria sa compoziţie. Forma este elementul cel mai dificil de stăpânit şi care ia parte la alcătuirea unei opere de arhitectură pentru că atunci când cercetăm forma separat de conţinutul operei tindem să reducem întreaga formă la ceva abstract, simbolic.
         De asemenea, se poate vorbi despre armonie sau despre legea unităţii operei de arhitectură, care este realizată când elementele arhitecturale care formează compoziţia sunt astfel corelate încât să alcătuiască o strânsă legătură dar a căror valoare să depăşească simpla lor însumare. 
“Orice compoziţie, atât în plan cât şi în elevaţii trebuie să exprime legătura între toate componentele sale.  Două clădiri identice nu formează o unitate, ci o dualitate.”
                                                                    Bruno Zevi ,”Cum să înţelegem arhitectura”

 

Santiago Calatrava